Insula Lefkada face parte din grupul insulelor ionice, fiind situata pe coasta vestica. Legatura cu Grecia continentala este asigurata printr-un pod plutitor, astfel ca cei care planuiesc sa ajunga aici cu masina nu vor mai fi nevoiti sa urce la bordul unui feribot. Insula Lefkada se dezvaluie vizitatorului treptat, pe masura ce pasii inainteaza spre plajele sale de o frumusete nedomesticita. Desi majoritatea statiunilor turistice sunt situate in zona estica a insulei, regiunea vestica este cea care daruieste turistilor plaje de vis si peisaje ce par a fi vederi trimise de zei. Insula Lefkada va va incanta nu doar datorita plajelor strajuite de stanci albe, de unde si denumirea insulei, cuvantul grecesc „lefkada” traducandu-se prin expresia„insula alba”, ci si prin talentul cu care natura amesteca aceste plaje cu peisaje muntoase, incarcate de vegetatie. Multi turisti prefera insa sa se indrepte spre zonele mai pitoresti ale insulei. La doar 40 km de Lefkada Town, in capatul sudic al coastei vestice, se afla cea mai frumoasa plaja a insulei, plaja Porto Katsiki. Amintind de frumsetea salbatica a plajei Navagio din Zakynthos, aceasta plaja merita pe deplin un loc in albumul vostru cu amintiri din Grecia. Acoperita cu nisip pietros alb, ce se afla in armonie cu stancile de aceeasi culoare, peisajul plajei contrasteaza incantator cu apa turcoaz. Pentru a ajunge aici va trebui sa coborati cateva scari (in jur de 100), insa efortul va va fi rasplatit cu una dintre cele mai frumoase plaje din Europa.

Pentru mai multe informatii utile va recomandam sa accesati ghidul de turism online http://grecia.de-weekend.ro/